Scurt istoric
Casa de Ajutor Reciproc a salariaţilor DECEBAL, reunește în rândurile sale peste 8.400 de membri și se bucură de aprecierea unanimă din partea acestora a calităţii serviciilor prestate, rezultat al unui management modern și eficient orientat spre solicitările membrilor. Făcând parte din grupul caselor afiliate la Asociația CAR Regiunea Vest, de departe cea mai prestigioasă şi performantă organizație de profil din ţară, CAR Decebal este o asociaţie obştească fără scop patrimonial, înfiinţată în luna aprilie 2004 la iniţiativa unui grup de 26 membri. CAR Decebal s-a consolidat în ritm alert ca urmare a eforturilor unui grup de colaboratori harnici şi eficienţi şi cu sprijinului direct al Uniunii Teritoriale, actuala Asociația CAR Regiunea Vest, care a militat în permanenţă pentru consolidarea şi modernizarea caselor de ajutor reciproc, transformarea lor în unități puternice.
Evenimente semnificative
Rezultatele excelente obținute an de an au atras o serie de alte case de ajutor reciproc dornice de performanţă, care au fuzionat cu CAR Decebal, aducând-o la stadiul și potenţialul de astăzi.
Primele fuziuni au fost: CAR Casial Deva, CAR Remedia, CAR Drumuri naţionale, CAR Comat Deva. A urmat un alt şir succesiv de fuziuni: în 2005 cu CAR Retezatul şi CAR Romcamion, în 2006 cu CAR Libertatea Deva, în 2007 cu CAR Primăria Deva, iar în 2007 cu CAR Administraţie şi CAR Sargeţia Deva. Toate aceste case de ajutor reciproc, unele din ele înfiinţate încă din anul 1973, au devenit sucursale, agenţii sau puncte de lucru dispersate în municipiul Deva şi în împrejurimi.
Extinderea pe orizontală
Începând cu anul 2009 am prefigurat un program de extindere teritorială a activității casei, începând cu zona Făget (TM) unde am efectuat cercetări de piață pentru a stabili: situația actuală, potențialii concurenți, tendințele, oportunitățile și riscurile pieței de profil pentru acea zonă. În urma analizei datelor a rezultat oportunitatea de a pătrunde în zona Făget cu serviciile noastre. În februarie 2010 am pornit activitatea Sucursalei Făget, folosindu-ne de experiența anterioară la data de 06.12.2013 am deschis Sucursala Buziaș (TM) și rezultatele nu au întârziat. De atunci activitatea acestor sucursale a crescut constant. Succesul Sucursalelor Făget și Buziaș ne-a încurajat să urmăm această cale, astfel în anul 2014 a fost inaugurată Sucursala Nădrag (TM), iar în 2015 prin accesarea programului european de creare de întreprinderi sociale - ICAR, Sucursala Recaș (TM). În cursul anului 2016 a fost inaugurate Sucursala din Lugoj (TM) și două sucursale în județul Bihor în localitatea Oradea, respectiv Marghita.